"Pentru cel care se roaga neincetat lumea intreaga devine biserica"Avva Siluan















duminică, 13 februarie 2011

Te iubesc in fiecare zi,nu numai pe 14 februarie ...


Maine 14 februarie este asa zisa"Ziua Indragostitilor"sau "Valentine's day"(mai pe americaneste:)),sarbatoare importata si de catre romani de cativa ani incoace.Nu sunt de acord cu aceasta sarbatoare pentru ca este mult prea mediatizata din punct de vedere comercial,iar in al doilea rand noi ca si crestini nu cred ca trebuie sa ne lasam dusi de acest val al inimioarelor si declaratiilor de dragoste.Nu spun este foarte frumos sa-i declari persoanei iubite ca o iubesti,ca o admiri dar cred ca este si mai frumos sa-i spui " te iubesc "in fiecare zi nu numai o data pe an.
Nu iti aduc flori pentru ca este Ziua Indragostitilor,iti aduc flori ori de cate ori simt nevoia sa-ti spun cat de mult insemni pentru mine.Nu este nevoie sa cheltuiesc sume imense de bani pe cadouri doar pentru ca este 14 februarie,te vei bucura mai mult de micile surprize cu care te binedispun:o inghetata vara,un buchetel de lalele la inceput de primavara,o carte deosebita de ziua ta,o plimbare in parc duminica,etc.
Este nevoie de atat de putin ca sa fii fericit,iar noi ne pierdem intre atatea si atatea lucruri lumesti,carora culmea le dam importanta.Nu consider un lucru bun importarea acestor sarbatori ,Ziua Recunostintei,a Indragostitilor,Halloweenul deoarece nu ne reprezinta pe noi ca si neam ca si etnie ca si identitate.Ne pierdem pe noi insine si tot ce reprezentam ca si popor daca ne lasam americanizati.Prea multe americanisme,numai spunem" floricele de porumb" le zicem "popcorn","sufrageria" se numeste "living "acum,sfarsitul de saptamana este "weekend",am auzit pana si unii copii isi striga parintii:"mom" and "dad"...
Poate ca ar trebui ca si crestini sa luam cumva atitudine fata de oamenii care traiesc lumeste (nu zic ca noi am fi tare induhovniciti ci doar ca ne luptam cu patimile proprii si cu pacatele ,tindem si noi sa fim buni crestini).Daca ei ne intoxica cu aceste "sarbatori"sa le vorbim si noi de sfintii nostri,sa le zicem ca si noi avem sarbatorile noastre dar nu le serbam ca ei ci mergand la biserica,rugandu-ne ,citind viata acelui sfant.
Sper sa nu fiu gresit inteleasa...
Doamne ajuta!Si pomeniti-ma inca in rugaciuni se pare ca bebe inca nu e gata sa vina pe lume:)

marți, 8 februarie 2011

Rugaciuni inainte de nastere..

Rugaciunea femeii inainte de nastere

Marie, Maica Preacurata, ceea ce ai purtat in pantecele tau cel binecuvantat pe Mantuitorul a toata lumea, inconjoara-ma pe mine, pacatoasa, cu dragostea ta de Maica si du rugaciunea mea la Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca sa-mi binecuvanteze pruncul pe care-l port in pantece si sa ma invredniceasca sa-l aduc la lumina in chip firesc si sanatos, intarindu-ma cu puterea dreptei Sale, intru care bine am nadajduit. Amin.

Rugaciunea mamei dupa nastere

Multumescu-Ti Tie, Doamne, din adancul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai daruit si pe care Tie Ti-l inchin, dimpreuna cu toata viata mea, intru care ai binevoit. Daruieste-i, Stapane, viata ca sa se nasca din nou, din apa si din Duh, ca fiu al Tau dupa har, in Taina Sfantului Botez. Ajuta-ma, Iubitorule de oameni, sa-l cresc in pace, ca pe un madular binecuvantat al Bisericii Hristosului Tau. Si intreaga noastra familie pazeste-o intru dragostea Ta, daruindu-i toate cele spre trebuinta, dupa marea Ta mila, putere si intelepciune. Ca noi Tie Iti incredintam sufletele si trupurile noastre, Tie ne rugam pentru noi insine, si unii pentru altii, si numele Tau, de viata facatorul, in veci il preamarim: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.